Dilema în care ne bagă considerațiile de după moartea lui Navalnîi

De când a fost anunțată moartea lui Alexei Navalnîi – un lucru trist, ca, de altfel,  moartea  oricărui om, în  presă  și pe rețele au început să curgă deplângeri apreciative ale   defunctului deținut politic rus.

  E de înțeles – despre morți ori de bine, ori deloc. Mai ales dacă  emoțiile și le varsă, cu sinceritate,  oamenii simpli. Ei  nu sunt obligați să cunoască detalii din biografia persoanei despre care, de  la știri, li se transmite  că e un opozant de temut al lui Putin, un luptător neînfricat pentru libertate și democrație.    

Altceva sunt  considerațiile    politicienilor,  jurnaliștilor, analiștilor  și altor formatori de opinie. Acestea  nu pot fi  trecute   sub scuza necunoașterii sau memoriei scurte ale emitenților.

Or, la vestea despre decesul lui Navalnîi, emitenții moldoveni parcă  s-au luat la întrecere cu  aprecieri care mai de care. Iar  îndemnurile unor înalt stătători ar putea chiar  să ne bage în dileme.

Cum este cea despre  moștenirea lui Navalnîi, care trebuie să traiască în continuare.

Dacă moștenirea opozantului rus s-ar constitui doar din  atitudini și citate care, în aceste zile,  se publică și se postează  cu duiumul, nu ar fi nicio dilemă.

Dar ce să facă  cei care își amintesc că,  atunci când se afla în libertate, deci,  nefiind constrâns de nimeni,  Navalnîi a spus  că independența regiunii transnistrene trebuie recunoscută și că aceasta de mulți ani e independentă de R.Moldova?

Le-a spus acestea în 2008. Acum câțiva ani, le-a  repetat.

Mai jos, traducerea unor fragmente din interviul oferit de Alexei Navalnîi, în 2017,  când candida la președinția F.Ruse :

(În paranteze fie spus, Navalnîi s-a expus și despre Crimeea, dar asta e deja problema ucrainenilor.)

 Jurnalist: […]-Cu o vreme în urmă, în 2008, ați îndemnat să fie recunoscută independența Abhaziei și Osetiei. Corect?

Navalnîi: – Transnistriei.

Jurnalist: -Și Transnistriei, și Abhaiei, și Osetiei. Dacă doriți – pot să citez, dar mi-i destul că…

Navalnîi: Da-da-da. Bineînțeles, acesta era manifestul Mișcării ”Poporul”, (n.a: formațiune politică, cofondată de  Navalnîi), eu consideram că trebuie recunoscută independența.

[…]

Navalnîi: […]-Nu se poate  de comparat Abhazia, care era în război și care în fapt de mulți-mulți ani era independentă de Georgia și care e acum independentă. Nu se poate de comparat Transnistria, care de fapt de mulți-mulți ani e independentă de Moldova. Nu se poate de comparat cu Crimeea și Ucraina…

Tatiana Djamanov

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

11 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

12 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

2 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago