Categories: Știri

Un fost PREMIER moldovean, academician în Liechtenstein

Fostul premier Vasile Tarlev a ajuns academician în probleme economice la Academia Internațională de Filozofie din Liechtenstein.
Fostul prim-ministru ne-a declarat că a obținut titlul recent și că se mândrește cu această realizare, scrie ziarulnational.md.
După ce și-a încercat forțele în politica moldovenească, Tarlev a decis să se dedice activității științifice și cele în societatea civilă.
De ce va timp, Tarlev conduce Congresul Internațional al Industriașilor și Antreprenorilor.
Organizația, spune fostul oficial, întrunește 37 de state, dintre care nouă din spațiul CSI și 15 din UE.
„Nu prea stau în R. Moldova. Congresul are două oficii – unul la Moscova și altul în Dubai. De aceea, sunt nevoit să călătoresc mult”, ne-a declarat Tarlev.
Vasile Tarlev este cel mai longeviv prim-ministru al R. Moldova. El a condus Guvernul din 2001 până în 2008.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago