În dimineață zilei de 7 octombrie salvatorii au efectuat o intervenție dificilă în localitatea Biești, raionul Orhei.
Un tînăr de 20 de ani a avut nevoie de ajutor, după ce s-a înnămolit în fîntînă, la adîncimea de 20m. Tanarul a coborat in fantana pentru a o curata. Peste putin timp, insa, nu s-a mai putut misca, nici iesi din fantana. Salvatorii l-au gasi pe tanar blocat in namol, pana la genunchi.
„Fantanarul” a fost scos la suprafata si a primit îngrijiri medicale. Acum viața tanarului se află în afara oricărui pericol.
Angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au lucrat mai bine de trei ore, pînă ce misunea a fost finalizată cu succes.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…