Militarii Regimentului de Rachete Antiaeriene „Dimitrie Cantemir” execută, în perioada 12-14 mai curent, trageri de instrucţie din sistemul de artilerie antiaerian S-60, la Baza de Instruire Militară a Armatei Naţionale.
Totodată, militarii din Batalionul 22 de menţinere a păcii şi cei din brigăzile „Moldova”, „Ştefan cel Mare” şi „Dacia” efectuează trageri din armament uşor de infanterie la Centrele de Instruire Militară din municipiile Bălţi şi Cahul.
Evenimentul, care se desfăşoară în conformitate cu planul pregătirii de luptă a Armatei Naţionale, cuprinde inspectarea stării tehnice a armamentului, pregătirea echipelor de luptă şi elaborarea documentelor de conducere la desfăşurarea tragerilor.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…