Consiliul Raional Orhei a votat într-o atrmosferă tensionată alocarea pentru Primăria Orhei a 700 de mii de lei destinate lucrărilor de proiectare a Complexului sportiv european de motosport Cea mai mare nedumerire a venit din partea consilierilor liberali, liderul acestora Sergiu Miron declarând în şedinţă că în raion sunt şi alte obiecte precum şcoli şi grădiniţe care necesită finanţare, mai cu seamă că încă nici nu există un teren unde va fi construit acest complex pentru motosport. O altă nemulţumire al lui Miron, a fost susţinută şi de consilierul comunist Oleg Vasilcan , potrivit căruia comisia de buget şi finanţe a examinat această iniţiativă fără a anunţa toţi membrii, proiectul fiind avizată doar de aleşii PLDM şi PD. De partea cealaltă consilierul democrat Vladislav Şevcenco, care este preşedintele comisiei de profil a recunoscut că este greşeala sa neinvitarea tuturor membrilor comisiei pentru a examina proiectul de decizie. Acesta a declarat însă că încă din toamna trecută iniţiativa a fost discutată inclusiv cu consilierul Miron care nu ar fi avut obiecţii faţă de proiect. În timpul polemicelor s-a mai menţionat că banii vor fi alocaţi doar după ce va fi identificat un teren pe care să înceapă construcţia.
Amintim că iniţiativa de a construi un complex destinat motosportului a fost enunţată de Vladislav Şevcenco încă în octombrie trecut, la semnarea acordului de constituire a alianţei raionale dintre PD şi PLDM. Un document care prevede construcţia acestui complex a fost prezentat cu titlu de iniţiativă investiţională la începutul acestui an şi într-o şedinţă a consiliului orăşenesc Orhei unde Vladislav Şevcenco la fel este consilier.
Sfârșit de octombrie, copacii se dezgolesc, iar curțile și grădinile oamenilor se umple cu frunzele…
Componența echipei guvernamentale ar putea fi modificată după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale,…
Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor OSCE/ODIHR a publicat o Declarație cu constatări și concluzii…
Înotătorul Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa, Angela Lazarenco, a fost inclusă eronat în…
Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele alegerilor și referendumului din 20 octombrie. Potrivit acestor date,…
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară vineri, 25 octombrie curent, percheziții în municipiul Chișinău, dar…