Select your Top Menu from wp menus

Trei politişti din Şoldăneşti condamnaţi pentru că au bătut şi batjocorit doi fraţi

Trei colaboratori ai Comisariatului raional de poliţie Şoldăneşti au fost condamnaţi pentru torturarea a doi bărbaţi.

Potrivit Procuraturii din Şoldăneşti, în decembrie 2011, poliţiştii au fost chemaţi pentru a soluţiona un conflict iscat între doi fraţi din satul Glinjeni. Colaboratorii de poliţie au dus bărbaţii în incinta Primăriei satului Glinjeni unde i-au lovit cu pumnii şi picioarele. În continuare, victimele au fost impuse să meargă târâş şi cu „paşi de gâscă” până la ieşirea din primărie, apoi să prindă fluturi imaginari.

În urma leziunilor cauzate, fraţii s-au ales cu comoţii cerebrale şi fracturi ale oaselor nazale.

Fiind audiate de procurori, victimele au declarat că astfel poliţiştii „i-au învăţat minte” pentru ca să nu-i mai deranjeze cu apeluri telefonice.

Pentru comiterea torturii, inspectorul superior al grupei combaterea traficului de persoane a CPR Şoldăneşti, ofiţerul operativ de sector al postului de poliţie „Parcani” şi ofiţerul operativ superior de sector al postului de poliţie „Glinjeni” au fost condamnaţi la câte 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani. Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de 2 ani.

Sentinţa este cu drept de atac, precizeaza Serviciul de presă al Procuraturii Generale


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/trei-politisti-din-soldanesti-condamnati-pentru-ca-au-batut-si-batjocorit-doi-frati/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19