Categories: ExternePoliticȘtiri

Trei oficiali americani au afirmat că evaluările preliminare au sugerat că racheta care a ajuns în Polonia a fost lansată de forţele ucrainene asupra uneia ruseşti – AP

Trei oficiali americani au afirmat că evaluările preliminare au sugerat că racheta care a ajuns în Polonia a fost lansată de forţele ucrainene asupra uneia ruseşti care a vizat teritoriul ucrainean în timpul atacului de marţi. Oficialii au vorbit sub rezerva anonimatului deoarece nu erau autorizaţi să discute public pe acest subiect, precizează AP.
Conform AP, această evaluare şi comentariile lui Biden la summitul Grupului celor 20 din Indonezia contrazic informaţiile de marţi ale unui înalt oficial de informaţii american care a declarat AP că rachetele ruseşti au intrat în Polonia.

Preşedintele american Joe Biden a declarat că informaţiile preliminare sugerează că este puţin probabil ca racheta care a provocat marţi o explozie în Polonia şi a ucis doi civili să fi fost lansată din interiorul Rusiei, transmite CNN.

El a adăugat că „este puţin probabil, având în vedere traiectoria, ca aceasta să fi fost trasă din Rusia. Dar vom vedea”.

Anterior, Ministerul rus al Apărării a declarat că informaţiile privind rachetele ruseşti care ar fi aterizat în Polonia au fost o „provocare deliberată”.

Rusia a lansat marţi cel puţin 85 de rachete, cele mai multe dintre ele vizând instalaţiile energetice ucrainene.

sursa: hotnews.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago