Transportul ”gratuit” din Orhei a ajuns cu conturile blocate

Întreprinderea Municipală ”Orhei-Transport” s-a trezit la începutul lunii noiembrie cu suspendarea operațiunilor pe conturi dispusă de Inspectoratul Fiscal de Stat. Această informație se găsește într-o scrisoare a managerului întreprinderii Andrei Bostan, adresată Consiliului Municipal Orhei și făcută publică azi de consilierul independent Sergiu Aga. Potrivit documentului întreprinderea a fost supusă controlului fiscal care a constatat că Orhei-Transport în 2019 a micșorat eronat suma veniturilor ratate cu 1,4 milioane de lei, iar în 2020 cu peste 270 mii lei.
Astfel Consiliul Municipal a fost solicitat să ofere întreprinderii suma de peste 1,6 milioane de lei pentru acoperirea acestor diferențe.


De menționat că potrivit actului Inspectoratului Fiscal de Stat, întreprinderea avea la sfârșitul lunii octombrie și o datorie de peste 900 mii lei față de bugetul public național, fiind somată să achite această datorie. În caz contrar, Orhei-Transport era avertizată că se va ajunge la suspendarea operațiunilor la cont sau la executarea silită a obligațiilor. Întreprinderea, prin intermediul avocatului Veaceslav Jarovlea a solicitat suspendarea actului,  indicând în acțiunea sa înaintată în instanța de judecată că blocarea activității acesteia ar putea duce și la revolte în masă. Dar această solicitare a fost respinsă.

În ședința de azi a Consiliului Municipal Orhei, majoritatea dominată de reprezentanții Partidului Șor a oferit însă întreprinderii suma de 2,47 milioane de lei, drept compensare a veniturilor ratate, în temeiul unei decizii din decembrie 2018, potrivit căreia autoritățile locale se obligau să compenseze veniturile ratate ale Orhei-Transport, pentru transportul gratuit al călătorilor.


Amintim că la începutul lunii septembrie consilierul independent Sergiu Aga a publicat un demers către consilieri și conducerea municipiului Orhei în care propunea câteva măsuri pentru redresarea situației dezastruoase create în domeniul transportului de pasageri în municipiul Orhei
Propunerea a fost făcută în contextul în care de luni bune transportul de pasageri la Orhei în orele de vârf se desfășoară în condiții inumane pentru pasageri. Microbuzele Întrepinderii Municipale Orhei-Transport sunt supraaglomerate și puține la număr pe rute, iar certurile între pasageri au devenit un lucru obișnuit.

Transportul pasagerilor la Orhei este gratuit între orele 6:00-9:00 și 17:00-19:00, gratuitate introdusă în preajma alegerilor parlamentare din februarie 2019 și promisă de Ilan Șor încă în campania electorală locală din 2015. Vezi Orheiul, în aşteptarea TRANSPORTULUI gratuit VIDEO
Această gratuitate ar trebui compensată din bugetul local în baza biletelor cu mențiunea ”călătoria gratuită”, care însă timp de 3 ani nu au fost împărțite niciodată în transportul municipal. Din această cauză întreprinderea a ratat venituri de milioane, lucru constatat într-un raport al Inspecției Financiare realizat în 2019, după fuga lui Ilan Șor din Republica Moldova. Aceste și alte abateri, au fost reflectate în investigația Promisiuni electorale plătite  de  ÎM „Orhei Transport” realizată de directoarea Radio Orhei, Tatiana Djamanov. Faptul că Orhei-Transport are o situație financiară dificilă Radio Orhei l-a relatat și în alte materiale .

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago