Locuitorii unui cartier situat în vestul Londrei au descoperit îngroziți cadavrul unui bărbat plin de sânge, care a căzut pe o mașină parcată, scrie The Sun.
Polițiștii precizează că este vorba despre un pasager clandestin care a căzut dintr-un avion ce se pregătea să aterizeze pe aeroportul Heathrow.
Bărbatul în vârstă de 30 de ani ar fi fost ascuns în zona trenului de aterizare al avionului și a căzut de la peste 2.000 de metri înălțime.
Autoritățile au precizat că pasagerul ascuns ar fi murit oricum, zdrobit de trenul de aterizare retractat, sau la temperatura de -40 de grade celsius, pe care o atinge în timpul zborului.
Corpul acestuia a fost împrăștiat pe o rază de 20 de metri, zona cartierului fiind închisă pentru aproximativ 6 ore.
sursa: b1.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…