Categories: PoliticȘtiri

TI Moldova: Curtea Constituţională MANIPULEAZĂ cu avizul Comisiei de la Veneţia

La finele anului 2013, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un pachet de legi anticorupţie menite să asigure independenţa şi să combată corupţia în sistemul judiciar, societatea civilă şi instituţiile internaţionale, inclusiv Consiliul Europei[1] calificându-le drept un pas înainte în contracararea acestui flagel.

Proiectele de legi, inclusiv al Legii privind testarea integrităţii profesionale, au fost avizate pozitiv de către Consiliul Europei[2]. În opinia experţilor Consiliului Europei, adoptarea acestei Legi ar putea consolida legislaţia anticorupţie şi întări încrederea publicului în independenţa şi integritatea judecătorilor. În acelaşi timp, potrivit experţilor, proiectul Legii necesita o îmbunătăţire pentru a nu admite influenţe improprii în activitatea judiciarului.

La 20 iunie 2014, un grup de comunişti a solicitat opinia Curţii Constituţionale referitor la constituţionalitatea prevederilor din Legea privind testarea integrităţii ce ţin de instanţele judecătoreşti şi Curtea Constituţională. Ca rezultat, Curtea a decis să solicite un aviz și din partea Comisiei de la Veneţia.

Răspunsul Comisiei de la Veneţia nu a fost unul negativ, în el fiind relevată necesitatea îmbunătăţirii prevederilor Legii care vizează judecătorii. Curtea Constituţională a plasat pe pagina sa web opinia Comisiei de la Veneţia[3], concomitent cu o traducere în română a acestui document[4], în care la concluzii (art.88) a fost adăugată fraza „Această lege apare ca un instrument extrem de discutabil, oportunitatea căruia în vederea luptei cu fenomenele de corupţie atât de larg răspândite în sectorul public este discutabilă” – frază care nu există în constatarea Comisiei de la Veneţia. Astfel, această frază nu numai că a dat o apreciere negativă clauzelor ce ţin de testarea judecătorilor, dar şi a extins-o asupra întregii legi aplicabile mai multor categorii de angajați ai sectorului public, opinia publică fiind indusă în eroare. Ulterior, mass-media a preluat mesajul eronat – în ziarul „Timpul” a fost difuzat articolul „Comisia de la Veneţia demolează Legea privind testarea integrităţii”[5].

În contextul celor menţionate, Transparency International – Moldova îşi exprimă îngrijorarea că prin acţiuni de manipulare a opiniei publice se creează un teren propice pentru declararea neconstituţionalităţii Legii privind testarea integrităţii profesionale, ceea ce ar împiedica prevenirea şi combaterea corupţiei nu numai în rândul judecătorilor, dar şi în întreg sectorul public. Avînd în vedere acțiunile descrise, Transparency International – Moldova se arată alarmată și în privința examinării de către Curtea Constituțională și a altor prevederi importante incluse în pachetul de legi anticorupție, cum ar fi cele referitoare la instituirea mecanismului confiscării extinse și a îmbogățirii ilicite în Codul penal al Republicii Moldova, constituționalitatea cărora a fost recent contestată de către avocatul parlamentar Tudor Lazăr la Curtea Constituțională[6].

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

13 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

4 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

6 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 săptămâni ago