Tapiola: Ne îngrijorează legăturile dintre business și politică în RM

Uniunea Europeană este la curent cu așa-numitul fenomen al oligarhiei existent în Republica Moldova și este preocupată de acest lucru, afirmă șeful delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola. Potrivit oficialului european, doar cu voința politică necesară, țara poate fi ușor și rapid direcționată pe calea cea dreaptă, după multiplele derapaje înregistrate în acest an.

„Cred că am spus destul de deschis că ne îngrijorează legăturile dintre business și politică în această țară. Acestea sînt probleme specifice multor țări în tranziție, care pot duce la un grad foarte înalt de distorsionare a modului în care țara se dezvoltă. Interese ascunse prezente în sfera politică sînt peste tot în lume, dar în ce măsură aceste interese devin hotărîtoare, în ce poporul are informații obiective despre ce se întîmplă. Atunci cînd linia dintre interesele politice și cele naționale este ștearsă este desigur un lucru neplăcut” a precizat Pirkka Tapiola în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, la Jurnal TV.

Potrivit demnitarul european, din considerentul că Moldova este o țară mică, situația actuală poate fi remediată, dar acest lucru se poate întîmpla doar cu prețul reformelor, pe alocuri dureroase. „Avem nevoie să încurajăm noul guvern, atunci cînd va fi format, să acționeze într-un mod hotărît, să se ocupe de provocările esențiale ale țării. Vorbim în primul rînd de restabilirea stabilității macroeconomice. Din cauza lipsei stabilități macrofinanciare, UE a luat o pauză în ceea ce privește finanțarea Guvernului. Cert e că Moldova este o țară mică care poate cu ușurință întoarsă în altă direcție, cu voința politică necesară”, a precizat Pirkka Tapiola.

Totodată, oficialul european a vorbit despre necesitatea lichidării celor trei bănci problematice – Banca de Economii, Banca Socială și „Unibank”, în condițiile în care întreținerea lor îndelungată cauzează pierderi mari bugetului de stat. „ O bancă proastă care ia din banii contribuabililor este o pierdere pentru stat”.

Potrivit lui Pirkka Tapiola, principala sarcină a noului executiv odată învestit în funcție trebuie să fie demararea discuțiilor cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional. În ceea ce privește ancheta în dosarul fraudelor din sistemul financiar-bancar, Pirkka Tapiola a precizat că vinovații trebuie aduși în fața justiției, iar organele de drept ținute departe de politică.

RadioOrhei

Recent Posts

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

3 ore ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

23 de ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

o zi ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

4 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

6 zile ago