Select your Top Menu from wp menus

Mii de orheieni au participat la Slujba Învierii

Mii de orheieni au participat în această noapte la Slujba Învierii.Din decorul sărbătorii nu au lipsit rugurile aprinse în ajun atât în oraş, cât şi pe dealul Ivanos. Locuitorii oraşului au întâmpinat Învierea Domnului la cele 9 lăcaşuri sfinte, existente în Orhei.În acest an numărul celor care au venit să sfinţească pasca, cozonacul, ouăle încondeiate şi alte merinde a fost mai mare decât în anul trecut. Credincioşii au stat inclusiv şi dincolo de uşile biericii, porţiunile de stradă adiacente bisericilor Sfântul Nicolae şi Sfântul Dumitru din centrul oraşului fiind împânzite de cei care au venit să ia din Focul Haric şi să spună: „Hristos a Înviat”

  • paste 2013 -1
  • paste 2013 -3
  • paste 2013 -4
  • paste 2013 -5
  • paste 2013 -6
  • paste 2013 -7
  • paste 2013 -8
  • paste 2013 -9
  • paste 2013 -10
  • paste 2013 -11

În tradiţia populară , potrivit crestinortodox.ro multimile participa, in toata tara, la Slujba Invierii. In unele locuri (Moldova, Bucovina) la miezul noptii, cand se spune ca s-a deschis mormantul si a inviat Hristos, se aud impuscaturi si pocnituri. Dupa unii etnologi, acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele, dar in acest moment ele nu au nimic de-a face, in acest context, decat cu invierea din mormant a lui Hristos; vestesc deschiderea mormantului Domnului.

In unele locuri era obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se aprinda, pe dealuri, „focurile de veghe”. In jurul lor, oamenii istoriseau intamplari din viata lui Hristos. Flacaii sareau peste aceste focuri, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa nu aiba putere asupra lor. In zilele noastre, ele se mai fac, sporadic, prin curtile bisericilor, ca oamenii sa prinda si momentul Invierii.

Din acest moment salutul obisnuit este inlocuit cu cel de „Hristos a-nviat”, la care se raspunde „Adevarat a-nviat”, salut pastrat pana la Inaltarea Domnului. Este o forma de marturisire a Invierii si a credintei crestine.

La intoarcerea de la slujba de Inviere, crestinii pun intr-un lighean un rosu si o moneda de argint, peste care toarna apa neinceputa. Exista apoi datina de a se spala, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand: „Sa fiu sanatos si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor.” Atunci cand se da cu banul pe fata, se spune: „Sa fiu mandru si curat ca argintul. Iar fetele zic: „sa trec la joc din mana-n mana, ca si banul”, „sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa.” In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc existand credinta ca, daca te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul.

Familia crestina se asaza apoi la masa pascala. Dupa aceasta masa, capul familiei ciocneste oua cu sotia si la formula traditionala :”Hristos a inviat!” adauga: „Hai sa ciocnim oua, ca sa ajungem si la anul Pasti frumoase, iar dupa moarte sa ne vedem iarasi in ceruri!” Apoi ciocnesc si ceilalti membri ai familiei. De obicei, cinstea de a ciocni oul mai intai revine celui mai in varsta. Se crede ca, facand acest lucru, membrii familiei se vor vedea si pe lumea cealalta.

Se spune ca in prima zi de Pasti nu e bine sa mananci oua rosii, pentru ca tot anul „iti va mirosi gura ca oul clocit” sau ca e bine sa mananci ouale nesarate, caci altfel ti se vor rosi mainile. In ziua de Paste se spune ca nu e bine sa dormi, ca-ti ia strigoiul anafura dintre dinti, o vinde diavolului si nu mai ai noroc in casa.

Dupa credinta populara, e bine sa tii minte cu cine ai ciocnit oul prima data pentru ca, daca din intamplare te ratacesti printr-o padure, trebuie sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit oul de Pasti si imediat gasesti drumul. Baiatul, daca vrea sa ciocneasca oul cu o fata, il incearca sa vada daca este tare, ciocnindu-l usor de frunte. Fata incearca oul baiatului in dinti.

In unele locuri, atat in Bucovina, cat si in Transilvania, exista datina ca a doua zi de Pasti sa vina baietii la udat. Dupa traditionalul „Hristos a inviat, baiatul spune ca i-ar fi sete si scoate o ulcica cu apa pe care o varsa fie pe gatul fetei, fie pe fata ei, rostind: „Sa-ti fie inima curata ca apa si ea sa te fereasca de orice boala.” Se mai practica in ziua de astazi si udatul cu parfum, in loc de apa, prin partile Transilvaniei si Banatului. Baiatul primeste cateva oua rosii si este invitat la masa pascala.

Ofranda pascala pentru morti devine, elementul central al palierului popular al sarbatorii destul de arareori. In sud-vestul tarii acest lucru se petrece atunci cand in prima zi de Paste (eventual in a doua) „se dau hore de pomana”. Fundamentala pentru hora pascala a mortului este si pomana de haine si / sau alimente. Oferita de cea mai batrana femeie din neam (sau de o alta femeie, chiar de o fetita, daca in familie nu mai traieste nici o femeie matura), ea este destinata, in virtutea acelorasi analogii, doar celor de un sex cu mortul.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sute-de-orheieni-au-participat-la-slujba-invierii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19