SUA felicită România şi Republica Moldova pentru inauguarea gazoductului Iaşi-Ungheni

Statele Unite au felicitat miercuri România şi Republica Moldova pentru inaugurarea conductei de gaze naturale Iaşi-Ungheni, care va spori securitatea energetică în regiune, în opinia diplomaţiei americane.”Această conductă de gaze naturale de 43 de kilometri va oferi Republicii Moldova beneficiile unei diversificări a livrărilor în sectorul energetic, un acces la piaţa competitivă a Europei şi o creştere a securităţii energetice”, a declarat Jenifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

Ea a adăugat că Statele Unite sunt “angajate să ajute (Republica) Moldova să atingă aceste obiective prin programe care vor îmbunătăţi mediul de reglementare şi vor reduce consumul de energie”.

Premierii român Victor Ponta şi moldovean Iurie Leancă au inaugurat miercuri, cu ocazia Zilei Independenei, un gazoduct care va permite fostei republici sovietice să-şi reducă dependenţa faţă de livrăriile de gaze naturale ruseşti.

Gazoductul se opreşte în prezent la Ungheni, un orăşel cu aproximativ 35.000 de locuitori, iar un al doilea tronson, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, urmează să fie construit până la Chişinău, capitala moldoveană, în următorii doi-trei ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago