Categories: SocialȘtiri

Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până 31 august în Rep. Moldova

Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până 31 august în Rep. Moldova. O decizie în acest sens a fost aprobată, vineri, 24 iulie, la ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Premierul Ion Chicu a spus că decizia a fost luată după ce situația din regiuni și pe plan global se agravează.

Sunt în continuare în vigoare mai multe restricții. Grădinițele sunt închise până la 1 septembrie 2020. Este în continuare valabil un regim special pentru persoanele care au o vârstă mai mare de 63 de ani. Cluburile de noapte rămân în continuare închise și se păstrează restricțiile de a organiza nunți și cumătrii.

Autoritățile au permis și unele relaxări. Astfel, în unitățile HoReCA se vor permite organizarea omagierilor, meselor de pomenire, cu instrucțiuni clare și până 50 de persoane.

Și la noi a încetat acel trend descendent, care a fost din iunie încoace. „S-au stabilizat” numărul de cazuri la 300 în timpul săptămânii și 200 în week-end. Acesta e număr foarte mare pentru R. Moldova. Speranțele noastre că se va diminua numărul de cazuri nu se adeveresc. Se reactivează noi spitale, a spus Ion Chicu.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago