Categories: EconomicSocialȘtiri

BNM a decis să emită o monedă comemorativă dedicată medicilor. Cetăţenii pot propune design-ului acesteia

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a decis emiterea unei monede comemorative dedicate lucrătorilor din domeniul sănătăţii cu denumirea „Medicul meu – eroul meu” şi, în acest scop, invită cetăţenii să propună concepte pentru elaborarea design-ului acesteia.

„Crearea acestei monede-omagiu vine să reflecte atitudinea de profundă recunoştinţă,  stimă şi admiraţie în faţa celor care îşi riscă viaţa în fiecare oră şi clipă pentru a salva alte vieţi. Fiecare dintre noi poate reduce din impactul negativ al situaţiei epidemiologice – prin respectarea măsurilor de protecţie personală şi a celor din jur. Doar cu o asemenea implicare responsabilă manifestarea recunoştinţei faţă de medici dobândeşte sens”, subliniază guvernatorul BNM, Octavian Armaşu. 

În acest context, Banca Naţională încurajează toţi cetăţenii , care au atins vârsta de 18 ani,  precum şi persoanele juridice, să îşi exprime viziunea grafică asupra viitoarei monede, pentru a realiza o piesă monetară distinctă de o valoare estetică, ideatică şi de sensibilizare sufletească.

Criteriile de bază pentru selectarea conceptelor se referă la originalitate, creativitate şi coerenţa elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafaţa monedei. Fiecare participant va putea prezenta un singur concept, fiind obligat să respecte drepturile de autor şi cele conexe. Prin participare, autorul conceptului îşi exprimă acordul cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Conceptele de design vor fi examinate de către o comisie creată de BNM, care îşi rezervă dreptul de a le utiliza la elaborarea design-ului final. Participanţii vor transmite lucrările şi o scurtă informaţie biografică  la poşta electronică consultare@bnm.md, cu specificarea „Concept pentru moneda dedicată medicilor”.

Termenul-limită este 15 august 2020.

RadioOrhei

Recent Posts

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

7 ore ago

În timp ce invazia israeliană din Rafah agravează catastrofa umanitară, liderii mondiali ezită să acționeze

În ciuda apelurilor repetate adresate Israelului de către șefi de stat, oficiali ONU și ONG-uri…

9 ore ago

Maia Sandu cere PA probe concludente privind legăturile Tatianei Răducanu cu Platon și Șor. Precizările Veronicăi Dragalin

Președinta Maia Sandu cere probe concrete din partea Procuraturii Anticorupție, condusă de Veronica Drăgălin, privind…

19 ore ago

„Din cauza urii voastre, premierul luptă pentru viața sa”. După atacul armat, aliații lui Fico dau vina pe presa liberală și pe progresiști

Aliații lui Robert Fico din parlamentul slovac au criticat presa liberală și progresiștii, sugerând că…

23 de ore ago