Starea de Urgență din Republica Moldova a fost prelungită cu 60 de zile

Starea de urgență, instituită prin Hotărârea Parlamentului 41/2022, a fost prelungită cu 60 de zile, începând cu data de 25 aprilie. Hotărârea a fost adoptată joi cu votul a 55 de deputați, comunică MOLDPRES.

Solicitarea de prelungire a stării de urgență a fost prezentată în plen de premierul Natalia Gavrilița. Aceasta a precizat că adoptarea acestei hotărâri a fost necesară, pentru ca Executivul să aibă în continuare pârghii și instrumente care să permită luarea deciziilor rapide și eficiente. Aceste aspecte vizează procedurile de recepționare a ajutoarelor umanitare, de alocare a mijloacelor financiare sau de simplificare a mai multor procese aferente gestionării crizei refugiaților.

Astfel, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a mai multor măsuri, printre care instituirea regimurilor speciale de intrare și ieșire din țară și de circulație pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Comisia va putea adopta decizii necesare pentru întreprinderea unor acțiuni rapide de asigurare cu resurse energetice. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va mai putea efectua acțiuni necesare pentru protecția infrastructurii critice și pentru asigurarea securității cibernetice, va întreprinde măsuri pentru gestionarea fluxurilor migraționale și va putea accesa și gestiona asistență internațională.

Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago