Categories: SocialȘtiri

Declarație/ ONG-urile de media cer anularea dispoziției primarului orașului Taraclia, prin care au fost interzise înregistrările video și audio în incinta primăriei

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media își exprimă îngrijorarea în legătură cu încercările primarului orașului Taraclia de a împiedica activitatea profesională a jurnaliștilor portalului Tuk.md și solicită intervenția Cancelariei de Stat pentru anularea actelor administrative invocate de primar în acest sens.

Astfel, conform relatărilor portalului Tuk.md, înainte de ședința Consiliului orășenesc din 20 aprilie 2022, primarul Veaceslav Lupov a încercat să împiedice filmarea și transmisiunea în direct a ședinței, bazându-se pe o „dispoziție” a sa, prin care filmările ar fi interzise.

Organizațiile semnatare reamintesc că Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală stabilește caracterul public al ședințelor consiliilor locale, iar restricționarea accesului la informațiile de interes public contravine prevederilor Legii nr. 982/200 privind accesul la informaţie și ale Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional. Intenția primarului orașului Taraclia de a oferi „acreditări” jurnaliștilor pentru ca aceștia să poată filma în incinta primăriei și la ședințele Consiliului orășenesc este un abuz în raport cu libertatea presei și cu drepturile colaboratorilor mass-media, stabilite în Constituția Republicii Moldova și în legislația națională.

Solicităm Cancelariei de Stat să analizeze și să conteste în anulare dispoziția nr. 57 din 19 aprilie 2022 privind interzicea filmărilor video și a înregistrărilor audio, semnată de primarul orașului Taraclia, în temeiul căreia s-a încercat impunerea interdicției de a filma ședința publică a Consiliului orășenesc Taraclia. 

Cerem primarului orașului Taraclia Veaceslav Lupov să înceteze acțiunile de intimidare în raport cu jurnaliștii portalului Tuk.md și să-și anuleze dispoziția vădit ilegală. Îi reamintim domnului Lupov că împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului, inclusiv cu folosirea situaţiei de serviciu, este ilegală (Codul penal, articolul 180 prim).

Asociația Presei Independente

Centrul de Investigații Jurnalistice

Centrul „Acces-info”

Asociația „Media Guard”

RISE Moldova

Asociația Presei Electronice

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic

Centrul pentru Jurnalism Independent

Comitetul pentru Libertatea Presei

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

2 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

3 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

5 zile ago