Incepand cu acest an, spitalele din 5 localitati din republica, printre care si Orhei, au fost trecute la un nou sistem de achitari.
Este vorba despre 9 spitale din orasele Orhei, Cahul, Cimislia si din munciipiile Chişinău, Bălţi, care au fost incluse inca in anul 2010 într-un proiect-pilot sprijinit financiar de Banca Mondiala.
In acest an, cele 9 spitale, inclusiv cel raional Orhei, au fost contractate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină conform noului sistem de plati.
La inceputul saptamanii curente, viceministrul Sănătăţii, Viorel Soltan, a reiterate ca noul sistem de plata prevede ca rambursarea de la Companie a mijloacelor financiare catre spitale sa fie facuta , în funcţie de tipul de pacienţi trataţi , complexitatea cazurilor şi costurile necesare tratamentului.
Autoritatile intentioneaza ca pana în 2014 toate spitalelele din republica sa treaca la acest sistem de plată.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…