Noaptea trecută, în apropierea satului Mălăiești a avut loc un grav accident rutier, în rezultatul căruia o persoană a decedat, iar alta a fost internată la spitalul din Orhei.
Accidentul s-a produs pe traseul Chisinău- Soroca. Un automobil de model Honda, în care se aflau două persoane, s-a izbit în stația de pasageri din preajma satului Mălăiești. În urma impactului, şoferul – un tânăr în varstă de 27 de ani din Telenești, a decedat pe loc, iar pasagerul din salon a suferit traumatisme si fost transportat la Spitalul raional Orhei.
Lovitura puternică a răsturnat automobilul cu roțile în sus, în această situație fiind necesară intervenția salvatorilor care, potrivit datelor DSE Orhei, au fost solicitați la ora 03:30.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…