Categories: PoliticȘtiri

Socialiştii nu au dreptul legal să convoace şedinţa Parlamentului

Partidul Socialiştilor, care deţine 25 de mandate de deputat din 101, nu are dreptul legal să convoace şedinţa Parlamentului, a declarat şeful Direcţiei Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, contactat de IPN.

Regulamentul Parlamentului prevede că legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie, iar cea de primăvară începe în februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lui iulie. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.

Şeful Direcţiei Juridice a Parlamentului a menţionat că decanul de vârstă (în această legislatură socialistul Eduard Smirnov) nu are împuternicirile preşedintelui Parlamentului, având doar împuterniciri reduse – de a prezida şedinţa de constituire a legislativului, care a avut loc la 29 decembrie.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

8 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

11 ore ago