SINTEZA ANI: Un judecător constatat cu încălcare, iar o instituție bancară a împiedicat activitatea Autorității.

În săptămâna 21-24 decembrie 2020, Inspectoratul de Integritate a întocmit un proces verbal cu privire la contravenție în privința unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale. Procesul verbal a fost remis instanței de judecată pentru aplicarea amenzii. O cauză contravențională a fost pornită împotriva unei instituții financiare pentru că a împiedicat activitatea ANI prin faptul că nu a oferit informații, care au fost solicitate de inspectorul de integritate în cadrul unui control.

În perioada de referință, inspectorii de integritate au stabilit conflicte de interese pe numele fostului manager al SA ”Red-Nord”,  al directorului Spitalului Clinic din Bălți, conducerii Școlii sportive de polo pe apă din Chișinău și al șefului Institutului Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului. Alți doi primari din raioanele Dubăsari și Edineț, dar și un fost primar din raionul Hâncești au admis conflicte de interese. Iar, un primar din raionul Râșcani este vizat într-o altă cauză contravențională pornită pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale.

La fel, inspectorii de integritate au inițiat controale pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința a unui fost primar din raionul Sângerei și doi consilieri locali din Ciorești, Chișinău și raionul Florești.

Totodată, trei situații de conflict de interese au fost declarate la ANI de către doi primari din raioanele Anenii Noi și Dubăsari, în baza cărora inspectorii a remis în atenția acestora câteva propuneri de soluționare.

Prin sistemul ”e-Integritate” au fost repartizate inspectorilor 12 de sesizări spre examinare și au fost eliberate 6 certificate de integritate.

Reprezentanții ANI au răspuns la 93 de apeluri, dintre care 12 la Linia instituțională de informare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago