Ucraineanul Petro Poroşenko, originar din Basarabia, prezent în clasamentul miliardarilior „Forbes”, ediţia 2012 pe locul 1.153 cu o avere de peste un miliard de dolari, a fost numit, vineri 23 martie, în funcţia de ministru al Dezvoltării Economice şi Comerţului.
Supranumit „regele ciocolatei” din Ucraina, Poroşenko a fost unul din liderii revoluţiei portocalii din Ucraina. Acceptarea postului de ministru al Economiei în guvernul subordonat principalului oponent politic actualul preşedinte Viktor Ianukovici, este calificat de mai mulţi experţi drept o tentativă a lui Poroşenko de a-şi păstra afacerile.
Astfel acesta domină cu firma sa Roshen, piaţa dulciurilor din Ucraina. Potrivit Forbes, Poroşenko are, de asemenea, participaţii în agricultură, construcţii navale şi de automobile, a preluat revista Korrespondent şi controlează şi un post TV.
Are şi afaceri în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană, dar se zice că ar fi şi coproprietarul centrului comercial Gemeni, din centrul Chişinăului.
sursa: adevarul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…