Categories: EconomicSocialȘtiri

Sindicatele susțin că sunt ignorate iar autoritățile promovează interesele angajatorilor și a investitorilor străini

Confederația Națională a Sindicatelor cere autorilor proiectului de lege nr. 146/20.04.2022, respectarea, în procesul de promovare a acestuia, a drepturilor și intereselor de muncă ale cetățenilor (salariaților). Potrivit unui comunicat al CNSM

Conform art. 86, alin. (1), lit. e) din Codul muncii, unul dintre motivele concedierii este constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcției deținute sau muncii prestate din cauza calificării insuficiente, stabilită în urma atestării efectuate în modul prevăzut de Guvern.

Norma juridică respectivă a fost expusă în redacția actuală prin Legea nr. 188 din 21 septembrie 2017, la propunerea reprezentanților mediului de afaceri, fiind necesară doar aprobarea de Guvern a procedurii de atestare (lucru, care până la moment nu s-a întâmplat).

Cu toate acestea, la insistența mediului de afaceri, autorii proiectului de lege nr. 146 din 20.04.2022, țin morțiș să modifice din nou conținutul lit. e) din alin. (1) al art. 86 din Codul muncii, pentru a stabili drept motiv de concediere a salariatului „constatarea îndeplinirii nesatisfăcătoare, repetate, pe parcursul unui an, a obiectivelor de performanță individuală”.

Această constatare, urmând a fi făcută în baza evaluării arbitrare, realizată de angajator, în baza unui regulament aprobat tot de acesta, ci nu prin hotărâre de Guvern, ceea ce ar asigura o aplicare mai obiectivă și uniformă a acestei proceduri.

Mai mult decât atât, propunerile înaintate nu prevăd nici implicarea reprezentanților salariaților, atât în procesul de aprobare a regulamentului de evaluare, cât și nemijlocit în procesul de evaluare a salariatului, așa cum prescriu normele internaționale și cele naționale din domeniul muncii.

Deși, reprezentanții sindicatelor, la ședința organizată de Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, din data de 30.06.2022, au atenționat autorii că mecanismul propus este superficial, cu multe lacune și neclarități (care au fost exemplificate), ceea ce va avea ca efect iminent abuzuri și subiectivism în apreciere și, ca rezultat, încălcarea drepturilor și intereselor salariaților, precum și despre faptul că acestea vor provoca incertitudini în aplicare, inclusiv pentru angajatori, vocea sindicatelor nu a fost auzită.

De asemenea, nu sunt auzite nici argumentele sindicatelor referitoare la propunerea privind completarea Codului muncii cu reglementări referitoare la  clauza de neconcurență, care, în opinia acestora, este contrară principiului libertății muncii – dreptul la munca liber aleasă sau acceptată, consfințit atât de actele normative internaționale la care Republica Moldova este parte, cât și de Constituția Republicii Moldova și Codul muncii.

Ignorarea poziției sindicatelor scoate la iveală dorința neclintită a autorilor de a promova doar interesele angajatorilor și a investitorilor străini, acționând astfel împotriva drepturilor oamenilor muncii. 

În contextul celor menționate, sindicatele, cer autorilor proiectului de lege nr. 146/20.04.2022, respectarea, în procesul de promovare a acestuia, a drepturilor și intereselor de muncă ale cetățenilor (salariaților), luând în considerare faptul că economia Republicii Moldova este economie de piață, de orientare socială (art. 126 din Constituția Republicii Moldova), a principiilor parteneriatului social în sfera muncii, precum și a standardelor internaționale în domeniul muncii.

sursa: sindicate.md

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

9 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

10 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago