Foști Președinți ai Republicii Moldova s-au adresat Maiei Sandu pentru menținerea Academiei de Administrare Publică

Foștii Președinți ai Republicii Moldova: Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Nicolae Timofti pledează pentru menținerea, modernizarea și dezvoltarea Academiei de Administrare Publică și se adresează Președintei Maia Sandu pentru a susține acest demers.

În scrisoarea adresată dnei Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, foștii Președinți declară susținerea reformei învățământului superior, în același timp, ei își exprimă îngrijorarea în raport cu intenția de lichidare a Academiei de Administrare Publică. Potrivit autorilor demersului, reformarea oricărui domeniu presupune analiză, consultare și un grad înalt de responsabilitate în vederea măsurării impactului și beneficiilor. O reformă adevărată, prin definiție, trebuie să fie generatoare de progres.

Președinții țării vin cu îndemnul ,,de a supune unei revizuiri intenția Ministerului Educației și Cercetării de a lichida Academia de Administrare Publică. Instituția Prezidențială este cea, care timp de 10 ani a deținut calitatea de Fondator al acestei instituții, astfel, că din prima sursă cunoaște capacitatea și potențialul Academiei.

Obținerea statutului de țară – candidat la aderare trasează un șir de sarcini și responsabilități, succesul realizării cărora ține în mare parte de factorul uman implicat în această activitate, iar Academia poate și trebuie să aibă un mare rol în acest proces”.

sursa: aap.gov.md

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o zi ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

o zi ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

2 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

4 zile ago