O femeie din Taiwan şi-a curmat zilele chiar atunci când împlinea 31 de ani. Claire Lin a postat două fotografii, una în care cărbunii de pe grătar ardeau mocnit lângă două animale împăiate şi alta în care camera deja se umplea de fum. Tânăra a ales să se intoxice, povestindu-le pas cu pas senzaţiile celor nouă prieteni virtuali aflaţi online la acea oră. Aceştia au încercat în zadar să o convingă să se răzgândească.
Unul dintre internauţi a sfătuit-o: „Calmează-te, deschide fereastra şi stinge focul”. „E prea târziu. Fumul mă sufocă. Ochii îmi lăcrimează. Chiar şi în pragul morţii am nevoie de Facebook. Cred că m-a prins «microbul»”, a încercat Claire să glumească, într-un ultim mesaj, scrie click.ro.
Tânăra era nefericită din cauză că iubitul o ignora, iar de ziua sa o lăsase singură. Bărbatul a ajuns în apartamentul partenerei sale abia a doua zi, dar Claire deja nu mai era în viaţă, relatează Huffington Post.
Nici unul dintre cei care au asistat la sinuciderea în direct nu a avut inspiraţia să sune la poliţie şi să anunţe ce se întâmpla în casa femeii, deşi agonia ei a durat mai bine de o oră. Ce-i drept, oamenilor legii le-ar fi luat destul de mult să găsească locul unde se petrecea tragedia, cât timp tânăra nu lăsase nici un telefon sau vreo adresă.
sursa: click.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…