Categories: PoliticȘtiri

Seria de proteste la Parlament a continuat și astăzi

Reprezentanți ai societății civile și ai mai multor partide și-au continuat joi, 11 mai, seria de proteste la Parlament împotriva inițiativelor PDM-PSRM de schimbare a sistemului electoral. Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a amintit că proiectul comasat din cele două inițiative  a fost votat în prima lectură fără a consulta societatea civilă, ceea ce inseamnă că nu va promova interesele cetățenilor, transmite IPN.

„Ambele inițiative sunt gândite şi adoptate de oameni corupţi şi necinstitiţ. Parlamentul nostru se adună acolo sus, discută, dar nu ştiu ce discută şi apoi votează, dar iată că nici nu ştiu ce anume votează şi pentru cine votează”, a declarat Arcadie Barbăroţie.

Directorul de programe al Centrului de Politici și Reforme, Dumitru Alaiba, a remarcat faptul că promovarea celor două iniţiative legislative este „un compomis între PRSM şi PDM pentru a perpetua corupţia şi a instaura dictatura în Republica Moldova”.

Potrivit expertului Sergiu Tofilat, promovarea documentelor comportă riscuri foarte mari pentru societate și va crea haos. „Suntem gata să întreprindem şi alte măsuri pentru a nu admite ca în Republica Moldova să fie guvernată de Vlad Plahotniuc”, a spus Sergiu Tofilat.

Astăzi, 11 mai, este a patra zi în care se fac proteste la Parlament, la ora 17.00. Pentru duminică, 14 mai, este planificată o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale, la 12.00.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago