Sergiu Puşcuţa, preşedintele Uniunii Asiguratorilor din Moldova, este noul şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Luni, 22 februarie, acesta a fost prezentat angajaților instituției de către Ministrul Finanțelor Octavian Armașu.
Puşcuţa a mai fost şef al Fiscului în perioada 2005-2008, avansând treptat în această funcţie de la şef de secţie, la şef adjunct. A ocupat şi fotoliul de director al Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) în 2008, timp de şapte luni. Acesta a demisionat pe fundalul unor acuzaţii potrivit cărora CCCEC ar fi devenit un instrument de intimidare a oponenţilor puterii comuniste.
Ulterior, în septembrie 2010, el a fost ales preşedinte al Uniunii Asiguratorilor din Moldova, iar în 2013 a devenit director al al companiei JLC din cadrul Societăţii pe Acţiuni JLC Group – cea mai mare întreprindere de prelucrare a laptelui din Republica Moldova, cu sateliţi în Ucraina, Kazahstan, Germania și România. Sergiu Puşcuţa i-a consiliat în probleme economice şi financiare pe preşedinţii Petru Lucinschi (1999-2000) şi Vladimir Voronin (2008-2009). Potrivit CV-ului, Puşcuţa mai este şi expert în cadrul Proiectului Băncii Mondiale pentru ameliorarea competitivităţii.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…