Categories: EconomicSocialȘtiri

Percheziţii la Primăria capitalei

17 persoane au statut de bănuit, iar patru dintre ele au fost reţinute ca urmare a percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, 22 februarie, de către Centrul Naţional Anticorupţie la Primăria capitalei. Potrivit CNA, doi angajaţi ai Primăriei sunt suspectaţi de corupere pasivă, iar alte 15 persoane, printre care funcţionari ai administraţiei publice locale, reprezentanţi ai agenţilor economici şi persoane fizice, sunt suspectate de corupere activă, transmite IPN.

O parte din percheziţii au fost finalizate deja. Printre cele patru persoane reţinute pentru 72 de ore, se numără directorii a două firme din Chişinău, arhitectul-şef al sectorului Buiucani şi o persoană fizică.

Totodată, viceprimarul Nistor Grozavu a declarat pentru presă că nu cunoaşte foarte multe despre aceste cazuri, dar nu exclude că „au putut să se strecoare dosare cu acte lipsă sau neconforme în ceea ce ţine de recepţia finală a unor construcţii”. Viceprimarul a menţionat că de regulă recepţia finală a construcţiilor poate dura destul de mult.

Ofiţerii CNA au efectuat în această dimineaţă, 22 februarie, o serie de percheziţii în baza a 35 de cauze penale pentru corupţie în ceea ce ţine de domeniul construcţiilor în capitală, în special de urgentarea procedurilor de recepţionare a unor construcţii.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago