Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis o scrisoare premierului Pavel Filip, solicitând anularea ordinului din 2012 prin care în programa școlară a fost inclusă disciplina Istoria Românilor. Președintele cere înlocuirea acesteia cu Istoria Moldovei, începând cu noul an de învățământ 2017-2018, transmite IPN.
„În cei 25 de ani de independență ai Republicii Moldova, nouă, cetățenilor acestei țări, ni se impune o concepție ce nu recunoaște poporul moldovenesc și statalitatea lui. Începând cu 1990, istoria noastră este mistificată și înlocuită, toate guvernele din Republica Moldova concesionând statului vecin, România, realizarea politicilor umanitare”, se spune în scrisoarea președintelui, făcută publică pe o rețea de socializare de către persoana sa de încredere, Ion Ceban.
Șeful statului mai menționează în scrisoarea adresată premierului că predarea Istoriei Românilor păstrează în societate starea de tensiune și de incertitudine privind viitorul statului moldovenesc.
Stela Nistor, consilier principal de stat în comunicare și relații cu presa în cadrul Guvernului, a declarat pentru IPN că nu a fost informată deocamdată despre o asemenea scrisoare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…