Categories: RegiuneSocialȘtiri

Şeful-adjunct al Inspectoratului de Poliţie din Şoldăneşti, reţinut pentru fapte corupţie

Şeful-adjunct al Inspectoratului de Poliţie din Şoldăneşti a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de către ofiţerii direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie. Poliţistul este cercetat penal într-un dosar pentru trafic de influenţă.

Potrivit informaţiilor preliminare, vice-comisarul i-ar fi promis unui bărbat că îi va soluţiona pozitiv dosarul penal în care figura. Poliţistul i-ar fi spus că va convinge victima să-şi retragă plângerea şi să încheie o tranzacţie de împăcare, cu singura condiţie ca făptaşul să-i compenseze paguba.

Acum două zile, în cadrul aceluiaşi dosar penal, a fost reţinut un intermediar care ar fi promis să soluţioneze dosarul denunţătorului contra 10 000 de lei. Acesta ar fi susţinut că are influenţă asupra ofiţerilor de urmărire penală şi procurorilor şi că-i poate determina să rezolve cazul în instanţa de judecată.

În prezent, atât intermediarul, cât şi comisarul adjunct se află în custodia ofiţerilor anticorupţie ai direcţiei Nord. Ambii sunt cercetaţi penal pentru trafic de influenţă şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de pînă la 80 000 lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

4 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

4 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

4 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

5 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

5 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

7 zile ago