Categories: SocialȘtiri

Şef de secţie din cadrul Inspectoratului Fiscal Făleşti învinuit de corupere pasivă

Şeful secţiei urmărirea plăţilor din cadrul Direcţiei administrare fiscală a Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de corupere pasivă.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată.

Serviciul Nord al Procuraturii anticorupţie îl învinuieşte că începînd cu luna aprilie, inculpatul ar fi pretins de la administratorul unei firme, 10 mii lei pentru deblocarea contului bancar curent al întreprinderii respective.

Funcţionarul a fost reţinut în flagrant imediat după primirea banilor chiar în faţa sediului IFS Făleşti.

La demersul procurorului acesta a fost suspendat provizoriu din funcţie. În cazul în care va fi recunoscut vinovat, bărbatul, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 20 de mii la 60 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago