Categories: EconomicPoliticȘtiri

Şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova. Onoruri militare si proteste

Astăzi, la Iaşi se desfăşoară prima şedinţă comună a Guvernelor Moldovei şi României. Moldova este reprezentată de o delegaţie formată din 22 de persoane. Membrii Guvernului de la Bucureşti şi cei ai Executivului de la Chişinău trebuie sa discute  probleme privind sectorul energetic, transporturile, securitatea socială şi educaţia, iar la finalul reuniunii vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către membrii celor două Guverne.

Premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean Vlad Filat au fost primiţi cu onoruri militare, azi dimineaţă, la Iaşi, unde umează să aibă loc, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, o şedinţă comună a celor două guverne.

Mai mulţi membri de la mişcarea Noua Dreaptă au venit în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pentru a le trasmite miniştrilor mesaje cu ocazia şedinţei comune de Guvern. Ei vor unirea Basarabiei cu România. În zonă au venit și câteva zeci de ieșeni care protestează împotriva lui Traian Băsescu.

sursa: adevarul.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago