Misterele pe care Pământul ni le rezervă nu s-au terminat, iar oamenii de ştiinţă din Rusia au fost martorii unei descoperiri uluitoare.
În urma unor săpături făcute în Siberia, aceştia au descoperit la 38 de metri sub pământ, tulpina unei plante care s-a păstrat intactă vreme de 32.000 de ani.
Potrivit datelor efectuate în laborator, aceasta s-a păstrat atât de bine pentru că a fost expusă unei temperaturi constante de -7 grade. Imediat ce tulpina a fost dusă pentru a fi studiată, savanţii au reuşit să facă un lucru extraordinar.
S-au folosit un hormon de creştere, care a „readus la viaţă” uluitoarea plantă care creştea pe pământ în urmă cu 30 de milenii.
Planta a fost denumită „Silene Stenophylla” şi este cel mai „vechi lucru în viaţă” de pe suprafaţa Pământului”.
sursa: antena3.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…