Categories: RegiuneSocialȘtiri

Șase localități din raionul Orhei și DSE Orhei vor beneficia de autospeciale de intervenție oferite în cadrul unui proiect de donație și colaborare cu pompierii voluntari austrieci

Astăzi, 3 septembrie 2024, în incinta Direcției Situații Excepționale Orhei a avut loc ceremonia oficială de donație a 12 autospeciale de intervenție, oferite de Asociația Pompierilor Voluntari din Austria.

Donația face parte din proiectul „Autospeciale de pompieri pentru Republica Moldova” și reprezintă un pas important în sprijinul salvatorilor voluntari moldoveni.

La ceremonia oficială au participat șeful-adjunct al IGSU, locotenent-colonel Alexandr Tatarov, reprezentanți ai primăriilor comunelor beneficiare ale autospecialelor, precum și conducerea autorităților publice locale din raionul Orhei.  

În cadrul evenimentului, conducerea subdiviziunilor teritoriale IGSU și reprezentanții primăriilor au primit autospecialele din partea partenerilor austrieci și le-au mulțumit pentru asistența și colaborarea eficientă, care contribuie la promovarea voluntariatului în domeniul protecției civile în Republica Moldova.

Cele douăsprezece autospeciale vor fi repartizate pentru subdiviziunile IGSU și posturi de pompieri voluntari din țara noastră.

Astfel, 6 localități vor beneficia de tehnica de intervenție destinată posturilor de salvatori și pompieri voluntari: Pohrebeni și Ghetlova, raionul Orhei; comunele Lalova și Mateuți, raionul Rezina; comuna Clinceni, raionul Soldățești; localitatea Sadaclia, raionul Basarabeasca.

Totodată, două subdiviziuni teritoriale IGSU, Direcția Situații Excepționale municipiul Orhei și Unitatea de Salvatori și Pompieri Căinari a Direcției Regionale Situații Excepționale Căușeni au primit autospecialele, care vor fi utilizate zilnic în misiunile de serviciu.

De asemenea, în perioada 3-5 septembrie 2024, pompierii voluntari din Austria vor desfășura lecții de instruire pentru pompierii voluntari moldoveni din localitățile beneficiare ale tehnicii specializate.

Donația din partea Asociației Pompierilor Voluntari din Austria, realizată în cadrul proiectului „Autospeciale de pompieri pentru Republica Moldova”, are drept scop promovarea voluntariatului, schimbului de experiență și instruirea salvatorilor voluntari din țara noastră în domeniul intervenției la incendii și misiuni de salvare.

În ultimii 11 ani, pompierii voluntari din Austria au dezvoltat un parteneriat valoros cu autoritățile din Republica Moldova, contribuind cu 75 de unități de tehnică și împărtășind experiența profesională colegilor din țara noastră.

FOTO

sursa: dse.md

RadioOrhei

Recent Posts

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

3 ore ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

2 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

2 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

4 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

7 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

o săptămână ago