Săptămâna viitoare va fi anunțat concursul pentru selectarea companiei care va continua ancheta financiară începută de Kroll

Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, spune că săptămâna viitoare va fi anunțat concursul pentru selectarea companiei care va continua ancheta financiară începută iarna trecută de compania Kroll pentru depistarea banilor dispăruți din băncile moldovene. Vorbind după ședința Comitetului Național de Stabilitate Financiară, Drăguțanu a spus că a fost aprobat caietul de sarcini pentru următoarea etapă a anchetei, care mai urmează a fi coordonat în zilele următoare cu ”partenerii externi de dezvoltare”, adică principalii donatori ai Republicii Moldova. Compania americană Kroll angajată de BNM iarna trecută a sugerat într-un raport preliminar că principalul beneficiar al tranzacțiilor cu banii dispăruți din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială ar fi omul de afaceri Ilan Shor devenit între timp primar la Orhei. BNM susține că ar fi vorba de un prejudiciu de 450 de milioane de euro. La jumătate de ani de la încheierea primei etape a investigației financiare efectuate de Kroll, investigația penală a Centrului Național Anticorupție trenează.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago