Categories: PoliticȘtiri

Prima variantă a Strategiei pentru securitate va fi gata către sfârşit de august

Noua Strategie pentru Securitate Naţională este în proces de elaborare, iar prima variantă urmează a fi definitivată până la sfârşitul lunii august. Despre aceasta a anunţat miercuri, 5 august, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, secretarul consiliului Alexei Barbăneagră, care este şi consilierul preşedintelui ţării în domeniul apărării şi securităţii naţionale, transmite IPN.

Alexei Barbăneagră a menţionat că, odată cu definitivarea primei variante a strategiei, conţinutul acesteia va fi făcut public pentru ca să se poată veni cu sugestii.

Secretarul consiliului a mai spus că în cadrul şedinţei s-a discutat despre situaţia economică şi social-politică din ţară, dar şi despre problemele din sectorul financiar-bancar. La fel, au fost abordate subiecte legate de eventuale riscuri de destabilizare, au fost luate şi decizii, însă acestea nu au caracter public.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago