Începutul săptămânii curente a fost determinat de vreme relativ generoasă, periodic însorită, însă meteorologii anunță că se va răci brusc la mijlocul perioadei, transmite MOLDPRES.
Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, de miercuri până vineri, noaptea se vor înregistra valori de la minus 3 la minus 6 grade, iar ziua maximele termice vor fi cuprinse miercuri și joi între 0 și 3 grade Celsius.
De asemenea, în perioada de referinţă, se aşteaptă ninsori, ploi şi lapoviţă, care vor cădea în funcţie de regiune şi zona climaterică.
Sâmbătă şi duminică, când este sărbătorit Anul Nou pe stil vechi, temperaturile diurne vor ajunge până la 7 grade cu plus, ziua, iar noaptea, până la 2 grade de ger.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…