Select your Top Menu from wp menus

Sancțiuni pentru transportatorii de călători fără plăcuțe de înmatriculare galbene

Administratorii transportului de călători, care nu se conformează cerinței de a instala plăcuțe de înmatriculare de culoare galbenă, riscă să fie sancționați. După o pauză de aproximativ o lună și jumătate, timp în care transportatorii au avut posibilitatea să se conformeze acestei cerințe fără a fi sancționați, în luna martie Agenția Națională Transport Auto reia controalele în acest sens.

Solicitat de IPN, șeful Direcției control transport rutier și autogări din cadrul ANTA, Vitalie Chiriac, a declarat că, odată cu modificările la Codul Contravențional, intrate în vigoare în iulie 2016, abilitatea de control a fost transmisă de la Inspectoratul Național de Patrulare către ANTA. Însă Agenția a început să efectueze verificări abia din luna octombrie, după ce a fost ridicat moratoriul anunțat de Guvern.

De atunci și până în a doua jumătate a lunii ianuarie, ANTA a întocmit 121 de procese-verbale de contravenție, fiind aplicate amenzi între 120 și 140 de unități convenționale pentru persoane fizice și amenzi cuprinse între 400 și 450 de unități convenționale pentru persoane juridice. În mare parte, au fost sancționate persoane fizice.

În a doua jumătate a lunii ianuarie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a emis un ordin prin care a sistat controalele în acest sens, timp în care transportatorii de pasageri urmau să se conformeze cerințelor. Din luna martie, controalele sunt reluate.

Decizia ca transportatorii din Republica Moldova să dispună de plăcuțe speciale de înmatriculare a fost aprobată de Guvern și a intrat în vigoare în martie 2014. Plăcuțele galbene sunt identice cu cele obișnuite ca dimensiuni, emblemă și combinația de litere și cifre.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sanctiuni-pentru-transportatorii-de-calatori-fara-placute-de-inmatriculare-galbene/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19