Categories: DivertisExterneȘtiri

Ruşii vor monitoriza din cosmos producerea de alcool

Autorităţile din Federaţia Rusă vor să monitorizeze din cosmos, cu ajutorul sateliţilor,  producerea şi circulaţia spirtului şi a băuturilor spirtoase, scrie publicaţia „Izvestia”.

Serviciul federal rus Rosalkogoliregulirovanie a explicat că monitorizarea cosmică are drept scop identificarea cazurilor de producere ilegală de spirt şi de băuturi spirtoase, în special, la întreprinderile cărora le-a fost retrasă licenţa. În anul trecut în Rusia s-a redus numărul producătorilor oficiali de spirt, cu toate acestea o bună parte din aceştia au continuat să lucreze fără licenţă.
Serviciul federal rus a reuşit în anul trecut cu ajutorul imaginilor de satelit să identifice o parte din ilegalităţile producătorilor, de aceea s-a luat decizia de a extinde monitorizarea cosmică.

Pentru acest scop se va  aplica metoda de determinare a semnelor de  activitate industrială, bazat pe imagini de mare rezoluţie oferite de sateliţi. De asemenea, se presupune fotografierea obiectivelor industriale în spectrul infraroşu.

Pentru elaborarea acestei metode autoritatea federală este gata să plătească 4, 4 milioane de ruble. Două companii ruseşti au declarat că sunt gata să se ocupe de implementarea acestui proiect.

sursa: arena.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago