Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Roman Boțan a demisionat din funcția de președinte al Comisiei securitate națională, în semn de protest față de modificările la Legea actelor de identitate

Deputatul originar din Orhei, Roman Boțan, și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică. Anunțul a fost făcut în plenul Parlamentului joi, 24 mai, în timpul examinării unui proiect pentru modificarea și completarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte. Parlamentarul nu a fost de acord cu faptul că cetățenii străini care vor să obțină cetățenia moldovenească nu vor fi obligați să cunoască Constituția Republicii Moldova și limba de stat și cu faptul că numele  celor care vor primi cetățenia în schimbul unor investiții, nu vor fi făcute publice. 

Deputatul a declarat pentru presă că este vorba despre un proiect de lege care a extins numărul de persoane care pot solicita cetățenia Republicii Moldova: de la cinci mii la un număr nedefinit. Totodată,  în dorința de a aproba acest document, depuatații majoritari au ignorat procedurile legale. Î n opinia lui Roman Boțan,  acest proiect prezintă elemente care pun în pericol securitatea Republicii Moldova pe termen lung.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

3 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

3 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

5 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

5 zile ago