Categories: RegiuneSocialȘtiri

Rezultatele inspectării antiincendiare a LOCALURILOR de agrement din Orhei, ÎNGRIJORĂTOARE/ FOTO

Controalele efectuate în decursul lunii curente la localurile de agrement şi odihnă din raionul Orhei, scot în vileag o situaţie alarmantă. Doar trei localuri din cele inspectate corespund pe deplin cerinţelor antiincendiare. Asta, în timp ce deja 95% din întreprinderile de profil de la Orhei au fost inspectate.
Angajaţii Inspectoratului de Poliţie şi ai Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei au depistat numeroase încălcări ale regulilor antiincendiare, se menţionează într-un comunicat al IP Orhei. Printre cele mai frecvente nereguli se număra inexistenta sau blocarea celei de-a doua ieşiri; lipsa stingătoarelor sau amplasarea incorectă a stingătoarelor, care mai sunt şi cu termen expirat; inexistenta sistemului de semnalizare a incendiului şi multe altele.
Majoritatea întreprinderilor din raionul Orhei care prestează servicii de agrement şi odihnă, au fost somate să înlăture încălcările depistate. În acest scop, au fost înaintate înaintate prescripţii, întocmite procese verbale cu privire la contravenţie şi date amenzi în mărime de 20 până la 200 u.c.
Şase întreprinderi au evitat inspecţiile, grăbindu-se să-şi sisteze activitatea din proprie intiativa până la readucerea loculurilor în corespundere cu normele antiincendiare.
Amintim că la sfârşitul lunii octombrie, în clubul Colectiv din Bucureşti a avut loc un incendiu devastator. După această tragedie care deja a luat vieţile a 57 de oameni, au fost demarate controale ale localurilor de agrement şi în R.Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago