Acuzatiile comunistului Artur Resetnicov că fratele unui deputat PLDM este criminal se dovedesc a fi adevărate. Jurnal.md relatează că fratele lui Iurie Chiorescu, Eugen Chiorescu, în vârstă de 26 de ani, a fost acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, dar este condamnat la şase ani pentru escrocherie.
Fratele deputatului PLDM în 2007 a fost sancţionat pentru punerea în circulaţie a cinci mii de dolari falşi. Doi ani mai târziu Eugen Chiorescu, a reuşit să câştige încrederea mai multor moldoveni, care vroiau să plece la muncă peste hotare. După ce le-a promis că îi va ajuta, a încasat de la ei 130 de mii de lei şi a dispărut.
În 2011, Eugen Chiorescu a ajuns după gratii.
Si actualul deputat a fost în vizioul justiţiei când a fost condamnat contravenţional de Judecătoria din Sângerei că împreună cu preşedintele acestui raion ar fi bătut un consilier din Sângerei. Curtea de Apel Bălţi a anulat însă această hotărâre.
Anterior Iurie Chiorescu a catalogat drept neadevăruri declaraţiile lui Reşetnicov că fratele său ar fi o autoritate criminală.
sursa: jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…