Categories: SocialȘtiri

Rata de promovare a examenelor de BAC este de circa 44%

Rata medie de promovare a examenelor de bacalaureat este de 44 la sută, potrivit datelor preliminare prezentate astăzi de Ministerul Educaţiei. Asta înseamnă că mai mult de jumătate din candidaţi au picat BAC-ul, informează MOLDPRES.

Maia Sandu, ministru al Educaţiei, a declarat la o conferinţă de presă că rata de promovabilitate este mai mică decît anul trecut, iar scăderea poate fi explicată şi prin faptul că peste 22 la sută dintre candidaţii admişi în sesiune sînt restanţieri din anii precedenţi şi majoritatea lor nu au reuşit nici în acest an să promoveze examenelor. „Din numărul total de restanţieri, 54% au picat o singură disciplină, ceea ce înseamnă că aceştia au şanse mari în sesiunea repetată”, a precizat Maia Sandu.

22 de mii de lucrări au fost contestate, iar peste 400 de candidaţi nu s-au prezentat nici la o probă. 1189 de elevi au media la examene mai mare de opt, iar alţi 161 au obţinut o medie mai mare de nouă. Doar un singur elev are nota 10 la toate probele.

Pe parcursul desfăşurării examenelor au fost depistate 161 de tentative de fraudare a examenelor, spre deosebire de sesiunea de BAC 2013, cînt au fost depistate peste 1100 de tentative. Totodată, la etapa de evaluare au fost anulate lucrările a 46 de elevi pentru că au fost identificate în teste soluţii preluate de pe internet.

În sesiunea curentă, au fost sancţionaţi şase şefi ai centrelor de bacalaureat şi profesori pentru că au încălcat metodologia de organizare a examenelor.

RadioOrhei

Recent Posts

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

o zi ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

3 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

6 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago