Select your Top Menu from wp menus

Rata de promovare a examenelor de BAC este de circa 44%

Rata medie de promovare a examenelor de bacalaureat este de 44 la sută, potrivit datelor preliminare prezentate astăzi de Ministerul Educaţiei. Asta înseamnă că mai mult de jumătate din candidaţi au picat BAC-ul, informează MOLDPRES.

Maia Sandu, ministru al Educaţiei, a declarat la o conferinţă de presă că rata de promovabilitate este mai mică decît anul trecut, iar scăderea poate fi explicată şi prin faptul că peste 22 la sută dintre candidaţii admişi în sesiune sînt restanţieri din anii precedenţi şi majoritatea lor nu au reuşit nici în acest an să promoveze examenelor. „Din numărul total de restanţieri, 54% au picat o singură disciplină, ceea ce înseamnă că aceştia au şanse mari în sesiunea repetată”, a precizat Maia Sandu.

22 de mii de lucrări au fost contestate, iar peste 400 de candidaţi nu s-au prezentat nici la o probă. 1189 de elevi au media la examene mai mare de opt, iar alţi 161 au obţinut o medie mai mare de nouă. Doar un singur elev are nota 10 la toate probele.

Pe parcursul desfăşurării examenelor au fost depistate 161 de tentative de fraudare a examenelor, spre deosebire de sesiunea de BAC 2013, cînt au fost depistate peste 1100 de tentative. Totodată, la etapa de evaluare au fost anulate lucrările a 46 de elevi pentru că au fost identificate în teste soluţii preluate de pe internet.

În sesiunea curentă, au fost sancţionaţi şase şefi ai centrelor de bacalaureat şi profesori pentru că au încălcat metodologia de organizare a examenelor.