Suma de subscripţie a R. Moldova la FMI s-a majorat cu 77 mln dolari

Suma de subscripţie a Republicii Moldova la Fondul Monetar Internaţional s-a majorat cu 77 mln de dolari. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de către Legislativ, informează MOLDPRES.

Potrivit proiectului, suma de subscripţie a RM la FMI va fi majorată de la 132,2 mln DST(drepturi speciale de tragere) pînă la 172,5 mln DST, circa 77 mln USD, în legătură cu revizuirea cotelor şi reforma Consiliului Executiv al FMI. Din cauza crizei economice, a fost luată decizia de a mări capitalul FMI.

Conform autorilor proiectului, majorarea capitalului FMI şi a cotei RM va contribui la creşterea volumului disponibil de asistenţă financiară de care poate beneficia Moldova.

Circa 25% din volumului cotei RM vor fi vărsate pe seama unei trageri speciale de la FMI, nerambursabilă şi fără dobîndă. Alte 75% vor fi achitate în valută naţională, fie prin creditarea contului FMI la Banca Naţională, fie prin emiterea de către Ministerul Finanţelor a unei cambii, ce urmează să fie depozitată în Contul hîrtiilor de valoare ale FMI la BNM.

BNM consideră oportună majorarea cotei prin creditarea Contului FMI şi anunţă că orice metodă de plată nu va afecta bugetul de stat şi nu va majora datoria publică, notează MOLDPRES.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago