Proteste contra și pentru modificarea sistemului electoral

Sute de oameni au venit astăzi în fața Parlamentului pentru a protesta contra și pentru schimbarea sistemului electoral. Media din Capitală scriu că împotriva modificării au fost chemați să protesteze susținătorii unor partide de opoziție, îndemn la care s-au alăturat și mai mulți reprezentanți ai societății civile.
Tot în fața parlamentului sunt prezenți oamenii care au venit să susțină modificarea sistemului electoral. Atât pentru o manifestație cât și pentru alta, oamenii au venit din mai multe raioane, iar în dimineața zilei un grup de persoane se îmbarca în 2 autobuze care erau parcate lângă biserica Sfântul Dumitru din Orhei.

 


Astăzi Parlamentul urmează să dezbată în a doua lectură proiectul modificării sistemului electoral, pentru a introduce mai multe modificări, despre care autorii spun că sunt făcute în corespundere cu Avizul Comisiei de la Veneția.
Aceasta spunea printre altele că schimbarea sistemului electoral este un drept suveran al oricărei țări, dar nu recomanda acest lucru să se facă în Republica Moldova. De partea cealaltă reprezentanții PSRM și PD au repetat în mai multe rânduri că modificarea sistemului electoral va fi votată de aceste formațiuni și că majoritatea cetățenilor ar dori acest lucru.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago