Select your Top Menu from wp menus

Protestatarii din PMAN îndeamnă populaţia la manifestaţii de amploare

Reprezentanţi ai protestatarilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale îndeamnă populaţia la consolidare socială şi la manifestaţii de amploare „pentru a produce schimbarea în ţară”. Îndemnul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.

„Noi o să mergem la acţiuni, activităţi, care o să ne permită într-adevăr să facem schimbarea, cu participarea întregii ţări”, a declarat Ion Raţă, membru al Consiliului coordonator al protestatarilor. Activistul a menţionat că este planificată o listă de acţiuni, dând asigurări că acestea nu vor depăşi cadrul legal.

Ion Raţă a afirmat că, timp de aproape un an, au fost organizate patru Mari Adunări Naţionale, unde au participat zeci sau poate chiar până la 100 de mii de oameni. „Oamenii şi-au arătat revolta, dorinţa de schimbare în ţara aceasta, dar, cu părere de rău, la toate aceste proteste nu a ieşit nicio persoană din conducerea statului. Având în vedere că în Piaţă au fost alegătorii şi cu acest electorat nu a vrut să se întâlnească niciunul din aleşii poporului deja aceasta este o palmă dată demnităţii acestor oameni”, a declarat activistul.

Preşedintele Uniunii pensionarilor, Victor Leancă, a îndemnat societatea să iasă la proteste. „Cerem, ne adresăm cu voce tare: Treziţi-vă, oameni buni! Nu vă daţi vânduţi!”, a declarat Victor Leancă.

Potrivit lui, partidele politice au dispersat societatea, iar acum societatea trebuie să se unească şi să demonstreze că este o forţă puternică. Victor Leancă a mai spus că puterea în stat a fost uzurpată, dar acest lucru nu trebuie suportat în continuare. „Societatea va găsi acele căi pentru rezolvarea problemelor în folosul tuturor oamenilor din Republica Moldova”, a afirmat preşedintele Uniunii pensionarilor.

Un alt membru al Consiliului coordonator al protestatarilor, Anatolie Petrici, a menţionat că societatea trebuie să înţeleagă că din taxele pe care le plătesc cetăţenii o parte din bani merg pentru achitarea miliardelor furate din sistemul bancar.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/protestatarii-din-pman-indeamna-populatia-la-manifestatii-de-amploare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19