Categories: PoliticȘtiri

Protest în faţa Parlamentului

Susținătorii Blocului ACUM s-au adunat în fața Parlamentului pentru a protesta ca urmare a deciziilor judecătorești prin care Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari, activiști ai Platformei DA, au fost condamnați la închisoare. Oamenii au scandat „Vrem justiție, nu corupție”, „Libertate” și „Plahotniuc la pușcărie”.

Octavian Țîcu a declarat că Blocul ACUM va merge în Parlament, deși regimul crede că va boicota această ședință. Și reprezentantul PAS, Sergiu Grosu, a declarat că formațiunea va participa la ședință. La rândul său, Lilian Carp a afirmat că ieri regimul a arătat că „există o complicitate între Dodon și Plahotniuc”. „Ne dorim o altă politică în care justiția să stea în capul mesei, o altă clasă politică”, a menționat deputatul. 

La protest a ajuns și copreședintele Blocului ACUM, Andrei Năstase. De asemenea, aproape toți deputații aleși pe listele Blocului „ACUM” se află pe scările Parlamentului. Maia Sandu nu a participra la protest și nu va fi prezentă nici la prima ședință a Parlamentului, deoarece se află la Bruxelles „pentru a vorbi cu oficialii europeni despre alegeri”. Ea este însoțită de Chiril Moțpan și Mihai Popușoi.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

15 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago