Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Promo-LEX: Cerinţa lui Şor – metodă de INTIMIDARE a angajaților Primăriei Orhei

În raportul Misiunii Promo-LEX de observare a Alegerilor  Președintelui, care reflectă perioada dintre cele două tururi de scrutin,  este remarcată Dispoziţia semnată de primarul Ilan Şor imediat după alegerile din ziua de 30 octombrie. Dispoziţia, care i-a bulversat pe orheieni şi a provocat reacţii neunivoce, a fost calificată de Promo-LEX ca metodă de intimidare a persoanelor vizate de primarul Orheiului în documentul emis pe 1 noiembrie.

Vezi si: O dispoziţie a primarului Ilan Şor şi un comentariu al deputatului Roman Boţan/DOC

Potrivit raportului, care a fost prezentat astăzi, observatorii au comunicat că angajații Primăriei oraşului Orhei, întreprinderilor și instituțiilor subordonate acesteia, au fost obligați, prin dispoziția primarului orașului Ilan Șor, să prezinte buletinul de identitate cu fișa de însoțire, documentele de evidență militară și diploma de studii/certificatul de calificare ce confirmă pregătirea specială pentru completarea și actualizarea datelor dosarelor personale ale angajaților.

În contextul îndemnului public, făcut anterior de candidata Inna Popenco (MSPR Ravnopravie/Partidul Şor, n.n.), de a boicota alegerile prezidențiale, Promo-LEX apreciază această cerință ca fiind o metodă de intimidare a angajaților Primăriei Orhei.

Vezi si: Lui Ilan Şor îi trebuiesc DOCUMENTELE subalternilor pentru a le face orheienilor câte o SURPRIZĂ

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago