Procurorii cer 23 de ani de închisoare pentru Veaceslav Platon

Procurorii solicită pentru omul de afaceri Veaceslav Platon o pedeapsă de 23 de ani de închisoare. În ședința de judecată de miercuri, 19 aprilie, acuzatorul de stat și avocatul și-au expus pledoariile, iar joi urmează să aibă loc replicile și cel mai probabil va fi pronunțată și sentința. Avocații, care pledează pentru o sentință de achitare, au solicitat reluarea anchetei, însă cererea a fost respinsă, transmite IPN.

Procurorul Andrei Băieșu a declarat pentru presă că, prin cumul de pedepse, în total a fost solicitată o pedeapsă de 23 de ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în sistemul bancar pe un termen de cinci ani.

Avocatul Eduard Rudenco a declarat că apărarea a pledat pentru o sentință de achitare. Potrivit lui, toate probele pe care s-au bazat acuzatorii de stat sunt declarații ale martorilor, care, în opinia sa, mai degrabă sunt concluzii personale, nu probe.

Eduard Rudenco a mai spus că, cel mai probabil, joi, după replici, va avea loc deliberarea și pronunțarea sentinței. Veaceslav Platon urmează să fie escortat în sala de judecată. Avocatul s-a arătat convins că sentința va fi de condamnare și în acest sens apărarea va pregăti un recurs pentru a o ataca în instanța de apel.

Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporții deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obținuți prin înșelăciune sub formă de credite, au fost transferați pe conturile mai multor companii off shore, pentru a le deghiza proveniența ilegală, iar ulterior o parte a fost utilizată pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago